Dunare...apa de dor

Dupa stabilirea planului de plecare spre delta timp de o saptamana, cateva amanunte m-au facut sa il schimb pana la a renunta la el. Hotararea decisiva a plecarii am luat-o cu cateva minute inainte de a pleca. Singura varianta pe care o cunosteam pentru a ajunge la Tulcea inainte de ora 13.30, cand pleaca vaporul pentru Sf. Gheorghe, era trenul de 05.45 din Gara Obor. Joi seara eram tare obosita. Nici bagajul nu aveam chef sa il fac.


Vineri, cu doua minute inainte de a pleca trenul, ma trezesc. Cateva ganduri sub deviza: “Mai bine sa faci un lucru si sa il regreti decat sa nu il faci si sa te intrebi ce ar fi fost daca!” ma ajuta c in cateva minute sa ma dau jos din pat, sa imi arunc sacul de dormit si costumul de baie in rucsac si sa ies pe usa: totul in 10 minute.Nu stiam daca am cu ce pleca. Am sunat un prieten care e din Tulcea si mi-a spus ca sunt autocare din autogara Basarab. Nu stia nici el la ce ora e transportul. Iau un taxi si ma lasa la autogara pe la 7. Intuisem bine ca la ora aia trebuia sa plece ceva in directia dorita. Si ocup si ultimul loc disponibil in microbuz. Interpretez aceste detalii ale plecarii ca pe un semn prielnic si pornesc la drum.
Corturi la mal
M-au intrebat cativa daca nu imi e frica sa calatoresc singura. Niciodata! Si pe unde mai pui ca din orice calatorie ai de invatat cate ceva, mai intri in vorba cu unul si cu altul etc.


Ruta urmata este pe autostrada Soarelui pana la Drajna, unde faci popas cam jumatate de ora. Apoi mai departe pe drumul spre Slobozia, treci podul de la Giurgeni-Vadu Oii (5 lei/masina; 2.5 lei/motocicleta), Harsova, Topolog, Nalbant si ajungi la Tulcea dupa patru ore si jumatate de la plecarea din Bucuresti.
Mai aveam vreo doua ore de asteptat pana la plecarea vaporului spre Sfantu Gheorghe, asa ca fac o mica incursiune in oras la pas, prilej sa gust si din specialitatile locale (sunt acolo niste strudele cu mere, mmmmm, nu mai zic de sarailii sau baclavale).
In drum spre Sf. Gheorghe
Lume multa, caldura mare, drum lung, asa cam de vreo patru ore. Imbarcarea se face incepand cu ora 12.45 si urc si eu si imi ocup un loc de unde ma voi deleacta cu peisajul verde. ii fac loc si rucsacului meu printre papornite si galeti si fix la 13.30"se ridica ancora" Banatului, numele navei. Fata de anul trecut cand vaporasul oprea si la Balteni, acum singura oprire a fost la Mahmudia.

Daca dispui de un mijloc de transport, poti descoperi peisajele dobrogene pana la Mahmudia si te poti imbarca de acolo. Astfel, mergi 32 de km pe drum si scutesti cam o ora si jumatate de navigare. Si poti merge chiar mai departe spre Murighiol.


Ajung la Sfantul Gheorghe pe la 17.30, exact ca in grafic. Acelasi drum prafuit de anul trecut, aceleasi barci la mal, aceiasi localnici prin aceleasi carciumi. Drumul de la debarcader si pana in camping este o intreaga poveste. Casutele viu colorate, praful ce se aseaza confortabil pe talpile goale, o caruta ce trece in graba pe langa tine si al carei conducator iti zambeste sincer, o pisica ce ti se strecoara printre pasi sau un ghemotoc ce trece timid, atat de timid incat iti dai seama ca este un arici.


Dupa cateva minute ajungi si in camping. Amicii erau de cateva zile deliciul tantarilor, dar a meritat sa ii suporte in timp ce participantii la Festivalul de Muzica Tanara “Prometheus i-au delectat cu chitarile si versurile romantice. Concertul de vineri seara a avut ca tema de concurs "impusa". Pe versurile lui Octavian Paler - "Avem timp" concurentii si-au last imaginatia sa zboare. Dintre cei sapte concurenti, personal mi-a placut cel mai mult varianta Paulei Tarau - o pustoaica de 16 ani si plina de talent - care a si castigat locul doi in concurs, dupa grupul "Unde" din Cluj. La final, Nicu Alifantis si-a luat si el chitara si ne-a facut sa cantam cu el. Tantarii nu prea m-au suparat, fie ca erau deja satui, fie ca...nu aveam eu gustul prea bun.

A doua zi, dupa ora 7-7 si jumatate dimineata nu mai puteai sta in cort. Temperatura ridicata te scotea afara. Nu e nimic deoarece somnul putea fi continuat pe plaja la care ajungi cam in 20 de minute. Fii atent si in nispul pe care calci (un serpisor zacea in latul drumului), dar si la cerul pe care dau din aripi alte zburatoare decat ciorile din Bucuresti. Plaja e fina, apa fara alge, dar niste viermisori mici si albi te pot gadila pe picioare. Apa calda si curata te cheama in valurile ei (nu foarte mari). Si nu sunt nici pietre la mal care sa te zgarie. Pe malul marii "pasc" si vacutele, creand astfel un peisaj de relaxare.

Pranzul il poti lua la camping. Dintr-o portie de hamsii te saturi (si chiar ca e pacat sa iti iei altceava ce poti degusta oriunde), iar daca le pui alaturi si o portie de cartofi prajiti sau o salata de varza...nu ai treaba. Dupa ce toropeala se mai potoleste, toata lumea migreaza iar spre plaja, pe jos sau carati de trocarici (vestitul trenulet).

Pe seara, am avut parte de o surpriza. Prietenul care m-a asteptat acolo a aranjat o plimbare calare. A intrebat din poarta in poarta pana i-a gasit pe caluti. Dupa o astepatre emotionanta, apare omul cu caii. Il intreb pe copilasul care il calarea pe unul dintre cai cum il cheama (pe cal) si imi raspunde: ”Negrut!”. Apoi il intreb cum se numeste si celalalt. “Negrut!” Mai, doar nu am intrebat de acelasi. Pe amandoi caii ii chema la fel pentru ca erau negri. Si cand il strigai pe unul iti raspundeau amandoi la prezenta.

Fara sa descalecam, timp de aproape trei ore am stat in spinarea cailor. In zadar le comunicam prin haturi sa ne duca pe plaja. Ei stiau una si buna: curtea stapanalui. Toate drumurile duceau acolo. Pana cand Marius, vestitul barcagiu, iese din carciuma si imi ia calul de capastru si ne duce pe mal. In permanenta i-am vorbit calutului si am fost incantata de atentia pe care mi-o acorda. Dupa felul cum isi ciulea urechile sunt sigura ca i-am spus lucruri interesante. :P

Marius, om al deltei, mi-a dezvaluit in plimbare mai multe taine si povesti. Printre altele, imi explica cum anul trecut a trebui sa sustina examenul de pescar si prilejul intrariii in Uniune. Evident ca si el si ceilalti au avut parte de multa ditractie cu examinatorii cand trebuiau sa recunoasca vietuitoarele acvatice sau sa explice cu ce ustensile pescuiesc ei.


Am parte si de primul apus in sa, dupa care ii redau libertatea patrupedului. Il imbratisez si imi iau la revedere de la el, dar se pare ca iarba era mai interesanta. Inapoi in camping sa vedem cine a castigat concursul. Grupul "Unde" a fost ales si incununat cu laurii, iar dupa mini recitalul lor a urcat pe scena Heidi Schmidh, o americanca stabilita la Cluj si care vorbea o ardeleneasca tare faina. Cu chitara alaturi, a cantat si cateva melodii in romaneste.

Frumos! Dar a doua zi vaporul pleca la ora 7. Si a plecat! Si pe la 11 si jumatate eram in Tulcea. A trebui sa face fata catorva beri si inghetate pana la 16.33 cand pleca singurul tren spre Bucuresti, iar pana la miezul noptii cand a ajus la gara terminus...rabdarea ne-a fost pusa bine la incercare.

Acasa, am mai schimbat impresii despre Sfantu Gheorghe si am hotarat sa revin (iara).

Pe curand cu ape linistite!

Niciun comentariu: