Cesaria Evora...si atat

O ascult de mult. Nici nu mai stiu cand am vibrat prima oara la auzul vocii sale. De ziua mea - anul asta - am primit un cd cu cateva din melodiile ei. Prietenii stiu de ce!



Am vazut-o prima oara la cativa metri in fata mea miercuri, cu parul negru abanos-cosite lasat pe spate si cu o incredere in viata cum rar am vazut, desi cu cateva luni in urma a suferit o operatie pe cord deschis. Linistea ei a nascut zambete sincere pe chipurile tuturor celor de fata. Emotia intalnirii cu ea este mare.



In Romania, si-a permis si o binemeritata vacanta. Are aici cateva rude, intre care si un nepot care ne transmite, intr-o romana cum rar am auzit, spusele doamnei.
"De ce stati mereu pe scena in picioarele goale?"
"Ar trebui sa veniti in tara mea, in Republica Capului Verde, si sa vedeti saracia de acolo. Acesta este modul nostru de viata. Asa am crescut."



Alte intrebari ale colegilor din presa ating latura vietii sentimentale a doamnei. Cu o eleganta rara, le cere permisiunea de a pastra pentru ea acele amanunte de suflet, noua ramanandu-ne sa le intelegem din cantecele sale. Chiar daca nu intelegem cuvintele, cu siguranta muzica ni le va explica. Crescandu-si singura cei doi copii, ea canta despre propria experienta.

Nu ii adresez nicio intrebare. Nu am fost niciodata de acord cu a pune un artist sa povesteasca despre viata lui. O face perfect prin arta sa, iar noi nu trebuie decat sa vedem acolo esentialul. Daca nu vedem, nici nu meritam sa punem aceste intrebari.
Se joaca copilareste cu coditele. Si zambeste! Si imi transmite linistea varstei care a intalnit intelepciunea!



Se anunta:

Lansat in 2009, discul "Nha Sentimento" cuprinde 14 piese emotionante, cu teme profunde, in care bucuria de a trai invinge tristetea si regretul. Cesaria Evora, in varsta de 69 de ani, este supranumita "Diva desculta", aparand pe scena doar in picioarele goale, in semn de solidaritate cu femeile si copiii saraci din tara sa care, de altfel, reprezinta tema centrala a cantecelor solistei.


Celebra cantareata de morna revine cu dragoste in tara noastra, despre care spune ca ii este draga si promite un concert spectaculos de care publicul roman isi va aduce aminte peste ani.
sursa: comunicatul de presa




Intru in sala de concert cu miros de portocale. Doamnele primesc trandafiri la intrare si sunt curioasa cate ii-i vor oferi la randul lor Cesariei. Multe poarta tinute de gala, in semn de respect pentru ocazia prezentei la concertul doamnei.

Povestea Divei Desculte...


Cesaria Evora, „Cize” pentru prieteni, este originara din Minelo, Capul Verde, unde s-a nascut in 1941 si unde isi are resedinta si astazi. Trasaturile fizice aparte, precum si vocea de exceptie nu au trecut neobservate de cei din jurul tinerei „Cize”,  dar incercarea ei de afirmare a esuat, artista devenind cunoscuta abia in 1988, cand un tanar francez a invitat-o la Paris sa inregistreze cateva cantece. Asa a aparut primul sau album La Diva Aux pieds Nus (Diva Barefoot), care a dus la o serie de concerte in Paris.

„Mar Azul”(1992) este hitul care a propulsat-o pe Evora in atentia mass media, fiind comparata cu deja celebra Billie Holiday, iar „Miss Perfumado” i-a adus nu numai recunoasterea ca artist in Statele Unite ale Americii ci si un Grammy in 1999.

In 2000 artista castiga in cadrul Victoires de la Musique  titlul „Cel mai bun album al lumii” pentru albumul „Cafe Atlantico”. In anii ce urmeaza Evora sustine concerte in intreaga lume. Din Grecia pana in Hong Kong muzica Cesariei a  ajuns in inimile tuturor iar viata artistei a luat  o alta traiectorie.

2008 aduce cu sine un turneu in Australia dar si un nefericit eveniment: Cesaria sufera un atac cerebral. Incet, incet isi revine si in 2009 incepe inregistrarile pentru ultimul sau album „Nha Sentimento”. In 2010 urca din nou pe scena si sustine o serie uimitoare de concerte, dar sufera din nou un nou atac de cord, ce duce la o operatie pe cord deschis in luna mai.

Se pare insa ca nimic nu poate tine un artist adevarat departe de scena, iar promisiunea pe care ne-o facuse in luna mai de a sustine al cincilea concert in Romania, se va indeplini acum, in zilele de 15 si 18 octombrie, la Brasov si  Bucuresti.
sursa: comunicatul de presa




 „In cantecele mele morna, vorbesc despre realitatile vietii, despre pamantul natal, despre dragoste, despre fericirea care vine din lucrurile simple si despre zambetele ce apar ca din senin in priviri. Da, morna este sentimentul despărţirii, al nostalgiei, al tristetii.

Pe scena imi place sa fac ceea ce simt si sa transmit publicului libertate si relaxare, de aceea cant desculta”, povesteste artista.

„Eu cred ca in viata numai Dumnezeu ne orienteaza drumurile. Mi-ar fi placut sa-mi incep cariera muzicala mai devreme.”

Concertul de la Bucuresti ne arata o Cesaria usor atinsa de oboseala... sau de anii din spate. Tuseste si isi cere scuze ca unele dintre cantece nu le duce la bun sfarsit. Dezamagiti, unii spectatori parasesc sala. Imi este oarecum mila de ea si pielea mi se face de gaina. Aproape ca mi-am jurat sa nu mai merg la concerte unde artisti sunt pusi sa urce pe o scena la o anumita ora si sa exprime acolo in doua ore ce au pe sufet. Aproape ca mi-am jurat sa plec in lume si sa ii gasesc la ei acasa, la ceas de seara cand isi canta traiul de peste zi.



Nu mi se pare firesc sa iei un artist si sa il pui pe scena, la cateva luni de la o operatie complicata si sa ii ceri sa simta si sa transmita la o ora fixa si intr-un loc consemnat pe harti (contract) sa ti se deschida. Vreau sa ii vad pe artisti cum se manifesta atunci cand vor, cand simt ei.

Sala este plina...este plina de lume si de emotie. Decorul negru cu lumini difuze te hipnotizeaza. Umbra Cesariei pe perete alterneaza cu cea a chitaristului. arcusul se iubeste cu vioara, apoi un saxofon are un monolog. Urmeaza si momentul de contemplare al Cesariei. se aseaza la masa si isi fumeaza legendara tigara. Nu tine cont de sfaturile medicului. Ia viata in stilul ei, pana la capat.

Concertul se termina mai repede deat trebuie, criza de tuse a Cesariei impiedicand-o sa termine un cantec. Sala aplauda. Sunt multi care au stat tot concertul in picioare, in semn de respect pentru ea. Si au dansat! Si eu am dansat. Am inchis ochii si m-am lasat miscata de ritmuri, cand lente, cand samba-ciene, cand rumbiene. :)

Trandafirii se aseaza la picioarele Cesariei, de fiecare data cu o plecaciune. Bessame mucho se aude si el pe scena.

Plec de la concert ,cantand si dansand cu frunzele pe care vantul le invata sa zboare.

„Sa va iubiti aproapele, familia si sa nu uitati niciodata de unde ati plecat. Ma voi bucura sa va revad la spectacolele mele din Romania!”

Un comentariu:

Anonim spunea...

CESARIA
am ceva de zis.
cum ai vazut tu, cum ai simtit tu si cum simt si io acum, pentru ca ia gasit timp sa impati si cu mine astea, PENTRU MINE EXTREAM GAMES.
multumesc pur si simplu.