Vama Veche - Kamen Briag - maluri cu floarea soarelui

Sunt cativa ani de cand  am pus ultima oara cortul pe nisipul din Vama Veche.


Alegem (mai mult Filip) sa plecam marti dupa-amiaza, pentru a evita aglomeratia.


Luam calea autostrazii la fel de plictisitoare, dar un pic condimentata cu peisajul desertic de pe bucata ce iese la Agigea.


Sosim la apus si avem surpriza sa nu gasim betele de cort. Un baiat saritor, dupa ce ne interzice sa punem cortul langa plaja privata, ne aduce niste bete cu care improvizam un acoperis.


Ma incearca cateva nostalgii din alti ani, insa remarc ca Vama isi pastreaza inca un sarm propriu.


Dimineata ma trezesc cu cateva minute inaintea Soarelui.


Ii multumesc lui Filip in gand ca a insistat sa punem cortul pe plaja si imi pare rau ca nu reuseste sa se trezeasca, sa se bucure si el de moment.


Pescarii sar in barca cu cateva minute inainte ca Soarele sa iasa din mare.


Pescarusii incearca si ei sa te trezeasca ca sa prinzi momentul in care cerul ia foc.


Dimineata incerci sa mai lenevesti in cort pana cand gradele Celsius o iau razna. Sau, altfel, iti faci un culcus direct pe nisip, lasandu-te mangaiat de briza marii.


In Vama e recomandat sa iti iei niste reviste sau o carte pe care sa le rasfoiesti in timp ce Soarele iti pigmenteaza in stil african pielea.


Micul dejun il alternam cand la Bibi, cand la terasa de langa ei, prima spreplaja, pe dreapta.


Terasele ne invita la trandaveala, mai putin cele cu muzica foarte zgomotoasa.


Filip se gandeste ca data viitoare sa invite in Vama si niste canapele, sa le puna in relatie cu nisipul si cu marea.


Alegem sa facem plaja intre Vama si 2 Mai, unde este mai liber si mai intim.


Mirosul de peste fript ne face pofta. Cateodata o dam jos din cui. :)


Pescarusii sunt pe val.


Florile de vara picteaza pe cer cu culori atractive pentru zumzaitoarele producatoare de miere.


Valurile se lupta cu faleza an de an si se pare ca primele ies mereu castigatoare.


Algele inoata alaturi de noi si mie nu imi place.


La fel si niste meduze indraznete.


Franturi marine gasim la tot pasul, pe mal.


Vama nu e cu nimic mai prejos decat Thailanda. :)


Nu am stare si consider ca motocicleta s-a odihnit suficient.


O invitam la o plimbare peste granita.


Am incredere in abilitatile motociclistice ale lui Filip si prefer sa merg in rochie, decat cu casca pe post de echipament (nu recomand).


Miroase a levantica, adr nu vedem decat galben in fata ochilor.


Mergem ceva pana parasim drumul principal si o luam pe aratura, spre Tyulenovo.


Imi amintesc de pesterile de care imi povestea Marius ca le catara, dupa care se arunca in mare, dar nu ne incumetam sa coboram.


Din greseala nimerim pe tot felul de drumuri mai putin drumuri.


Nu imi e teama cu Filip la ghidon.


Il recompensez cu o halba de Ayran.


Avem parte si de luna plina.


O limonada sau un suc de fructe sunt benefice pentru a incepe o zi cu vitamine.


Nu se poate sa ajung in Vama si sa nu incerc gombotii de la Papa la Soni.


Poate data viitoare incercam si o "navigare" cu caiacul.


Weekendul deja Vama devine de cel putin cinci ori mai populata.


Drumul spre casa il luam prin Negru-Voda, spre bacul de la Silistra.


Tare dor imi era de dealurile varatice ale Dobrogei!


Pentru prima oara ajung si la Adamclisi si nu ma mir ca monumentul e imbracat in schele. Asa patescxde fiecare data la o prima vizita, ca invitatie de revenire.


Caldura ne stoarce de vlaga.


Mai trag cu ochiul aparatului foto la campurile ce imi aduc aminte de Chiseletul copilariei.


Vad o caruta in camp si imi amintesc cum m-am cocotat si eu pe trifoiul proaspat cosit si pus in caruta trasa de un armasar nerabdator sa ajunga la vitelul din grajd.


Apreciez initiativa lui Filip de a face dreapta aiurea, prin camp, atras de floarea-soarelui.


Ma simt ca intr-o poveste.


Albinutele sunt atrase si ele de galbenul infinit.


Popasul este cu promisiuni de revenire.


Petalele ne saluta, ajutate de mici adieri de vant.


Mi-am promis ca vara sa nu o stau/am prea mult acasa.