Hay, Manu!

Que paso por la calle? Que hora son?

Intrebari! Raspunsurile au venit in seara asta de la Manu Chao. M-am convins inca o data (de parca mai era nevoie) ca esentele tari se tin in sticlute mici. :) Cata energie intr-o mana de om! Cat suflet! Cat de uimit a fost cand de la intrarea lui pe scena sala era in picioare si cand a fost chemat la vreo 5 sau 6 bisuri, ca nici nu le mai stim numarul. Lui nu ii venea sa plece, iar noua nu ne venea sa il lasam sa ne paraseasca.

L-am descoperit pe Manu cu ani in urma, cu Clandestino si cu Me gustas tu. Am descoperit apoi in versurile lui si in muzica lui si in starile lui, bucati din viata mea, asa cum sunt acolo bucati din viata multora. Acolo regasesc amintirea iubirilor de pe malul marii, a tristetii pierderii pe cineva drag pentru totdeauna, a sortii.

El imi reaminteste de visul de a descoperi America de Sud in saua unei motociclete, asemenea lui Che Guevara, de randurile lui Neruda care slaveste frumusetea lui Chile, de setea de clandestinitate. :)


Valparaiso, oras al durerilor mele!... Ce s-a intamplat in singuratatea Pacificului de Sud? Pablo Neruda, Confieso que he vivivo

Manu e Marocul meu, e Barcelona mea, e lumea pe care vreau sa o cunosc, e razvratirea mea, e cumpatarea mea.

Era sa imi sacrific unul din cerceii din Barcelona pentru acest concert in descatusarea mea manuchaoiana, daca Lolek - ochi de vultur nu imi gasea perechea.

Si cum toate turneele de la Sofia la Bucuresti merg mai departe spre Istanbul, aceeasi cale a luat-o si Manu. Istanbulul, nu stiu cum se face, il va urma pe Manu si pe pagina mea de ganduri. :)

Pase lo que pase, sea lo que sea, proxima estacion: Esperanza. Pentru mine Esperanca va fi Salasul de Sus, plin de speranta.